Sursa:
www.porumbei-fond.roUn articol conceput pentru voiajoristi, dar care prezinta invataminte utile tuturor columbofililor. Lectura placuta!
Dacă aş începe mâine ...
De multe ori am spus: „dacă mâine m-aş apuca de porumbei aş face-o altfel!” Da, dar cum, nu ...?! Iată un mod de a gândi debutul în columbofilie! O fi bun, o fi rău, rămâne ca tu, cititorule, să decizi.
Să ne punem, deci, în pielea unuia care începe acum şi nu a mai avut contact niciodată cu mediul columbofil. Trebuie, însă, să recunosc, înainte de toate, că eu nu am fost niciodată în această piele, căci practic m-am născut printre porumbeii tatălui meu.
Pentru început să încercăm să ne lămurim ce este columbofilia. Ştiţi ce este?! Veţi spune, poate: un sport, o pasiune, pasiunea noastră. Da aşa este, dar totuşi eu vă spun că, pe lângă toate acestea, dacă vrem să avem succes, atunci columbofilia este (trebuie văzută ca) un sistem.
Ştiţi ce spune Ludwing von Bertalamffy, autorul teoriei sistemelor, că este un sistem? Un sistem este un ansamblu de elemente aflate în interacţiune şi interdependenţă, organizate ierarhic şi care converg spre realizarea unei finalităţi comune. Orice influenţă suferită de un element al sistemului se răsfrânge asupra întregului sistem şi implicit a realizării finalităţii. Prin urmare, pentru a atinge scopul pe care ni-l propunem trebuie să avem în vedere toate elementele sistemului, precum şi modul în care ele interacţionează.
În aceste condiţii este sau nu columbofilia un sistem? Şi dacă columbofilia este un sistem, care sunt elementele şi care este scopul ei?
În continuare am să încerc să demonstrez, şi sper ca asta să ajute ..., că acest sport, această pasiune a noastră este cu adevărat un sistem, trebuie văzută, gândită ca un sistem!
Să începem cu scopul. Fiecare dintre noi este liber să-şi stabilească propriul scop pentru care creşte porumbei, dar dacă acesta este acela de a face performanţă, atunci să ducem raţionamentul nostru mai departe.
Prin urmare, care sunt elementele sistemului numit columbofilie? Cred că nu surprind pe nimeni dacă în această categorie voi introduce următoarele trei elemente, puse, cred eu, într-o ordine ierarhică corectă, firească, de altfel: crescătorul, porumbelul şi coteţul.
Da, în opinia mea, cel mai important element al sistemului columbofilie, este crescătorul şi sper să înţelegem şi de ce. De altfel, este forte simplu de observat de ce: crescătorul poate face porumbelul şi coteţul, invers nu.
Aşadar, începătorule, căci pentru tine am promis să scriu, ca să devii campion mai întâi trebuie să fii ucenic, ca să devii maestru trebuie să fii prima dată învăţăcel, ca să devii profesor este necesar să fi fost mai înainte elev.
Şi acum veţi spune poate: bine, bine ..., dar eu vreau să fiu ucenic, dar cui, cine mă poate învăţa ... şi, mai presus de toate, cine vrea să mă înveţe?
Poţi fi ucenic multora: mediului columbofil, unui columbofil experimentat, cărţilor, porumbeilor şi nu în ultimul rând propriul tău ucenic.
Ucenicul mediului columbofil?!
Da, mergi la club, frecventează şedinţele, îmbarcările, desigilările, expoziţiile, banchetele, fii atent, ascultă ... şi mai presus de toate judecă ce auzi, cunoaşte oameni. Dacă faci asta, vei înţelege mai întâi de toate părţile tehnice ale sportului, care nu sunt de neglijat, vei observa mentalităţi, te vei împrieteni cu oameni, vei vedea cum gândesc cei care sunt în frunte şi cei care sunt la coadă. Tu unde vrei să fii?
Ucenicul unui columbofil experimentat?!
Odată un profesor al meu mi-a spus: „Marian, nu fi rău şi de la cel care nu ştie ai ceva de învăţat! De la el, trebuie să înveţi cum să nu faci.” Poate că avea dreptate, dar eu am vrut totdeauna să învăţ de la cei mai buni, fie că am „furat” învăţătura lor, fie că s-au oferit ei să mă înveţe.
Aşadar, vreau să spun că toţi îţi vor da sfaturi, rămâne ca tu să vezi care sunt cele mai bune şi pe cine să cauţi pe mai departe ca să afli răspunsul la întrebările ce te frământă. Încearcă să asculţi pe cei mai buni, cei care sunt primi în clasamente, încearcă să mergi la ei acasă, să le vezi porumbeii şi coteţul, întreabă-i, caută-le răspunsurile, „fură-le” ideile, dar nu le aplica fără a le găsi logica care le stă la bază, căci chiar şi cei mai buni pot greşi.
Ascultă de la toţi, dar tinde să fii doar ca cei din top. Nu te lăsa selectat de „profesori”, selectează-ţi tu maeştrii, mai buni şi mai buni ... mereu mai buni. Însă, atenţie, e foarte important să nu-ţi faci chip cioplit, învaţă de la cei cu experienţă, nu-i urma orbeşte, până la urmă nimeni nu e responsabil de eşecurile tale, cum de altfel nici de succese.
Ucenicul cărţilor?!
Este important să citeşti. Cărţile, de obicei, sunt scrise de oameni care au şi vor să spună ceva. Caută să vezi ce au de spus, citeşte tot mai mult, despre acelaşi subiect din mai multe surse dacă e posibil, dar totdeauna să nu închizi articolul sau cartea fără a găsi ideea care stă la baza sa.
Ucenicul porumbeilor?!
Veţi spune: cum adică, ce mă poate învăţa un porumbel? Foarte multe! Un porumbel îţi poate spune ce îi trebuie, ce nu îi trebuie, dacă se simte bine sau nu ... Urmăreşte porumbeii tăi, analizează-i şi trage concluzii, urmăreşte porumbeii altora, urmăreşte comportamentul porumbeilor unui campion înainte de ziua îmbarcării, iarna, toamna, ori de câte ori ai ocazia ...
Propriul tău ucenic?!
Cineva spunea odată: „înţeleptul învaţă din greşelile altora, deşteptul din greşelile sale, iar prostul niciodată!” Din păcate pe lumea asta sunt prea puţini înţelepţi şi prea mulţi din ultima categorie, tu încearcă să fii cel puţin un deştept, învaţă din victoriile, dar şi din înfrângerile tale.
Am să vă povestesc ceva. Acum câţiva ani, când eram şi nu prea un concurent luat în seamă de adversari, am făcut un concurs de fond de excepţie (era primul din anul acela, an în care deşi am început cu 14 porumbei în lotul de concurs am dus patru în expoziţia naţională la fond şi fond palmares) şi un cunoscut pe atunci, un bun amic acum, m-a întrebat: „dar ştii de ce au venit aşa porumbeii?” Ei, dacă la o asemenea întrebare vei răspunde afirmativ, atunci şi numai atunci... eşti crescător, dacă nu ... eşti doar un norocos. Dar cât crezi că va ţine norocul? În sportul columbofil, ca de altfel în viaţă, norocul vine pe nesimţite şi pleacă tot la fel, dacă nu ştii să ţi-l construieşti prin muncă vei fi mereu la coada listei.
Eu îţi propun să devii crescător, fiind simultan ucenicul celor cinci de mai sus, deci printr-o muncă asiduă. Caută mai întâi să devii crescător bun şi vei ajunge şi un concurent bun, invers drumul poate duce numai la victorii de moment, efemere, în esenţă.
Ce înseamnă să fii crescător? Hmmmmmmm ... dacă aş ştii şi eu răspunsul complet ce bine ar fi ...(!!), însă am să vă răspund, pe măsura priceperii mele de acum.
Înseamnă, mai întâi de toate să-ţi iubeşti păsările, apoi să recunoşti stare de sănătate şi starea de boală a păsărilor, să ştii ce trebuie să faci ca să le menţii sănătoase sau să le tratezi, după caz şi, doar mai apoi, să ştii să le împerechezi pentru aţi atinge scopul, să ştii să le alimentezi şi, mai pe urmă, să înveţi să le pregăteşti pentru concurs şi să le recuperezi după concurs. Înseamnă să fii cumpătat în tot ce faci, căci: „ce e prea mult dăunează, dar şi ce e prea puţin e degeaba” şi, în altă ordine de ideii „ce e destul pentru unul, pentru altul poate fi prea mult sau pentru altul prea puţin”.
Spuneam că cel de al doilea element al sistemului numit columbofilie este porumbelul, deci să ne ocupăm şi de acest aspect.
Aici cred că ar fi cazul să răspundem la câteva întrebări:
- Cu ce fel de porumbei să începem?
- De la cine să luăm porumbei?
- Ce porumbei să cumpăram?
- Ce să facem cu porumbeii cumpăraţi?
Să răspundem pe rând:
Cu ce fel de porumbei să începem?
La această întrebare am auzit destul de des două tipuri de răspuns:
· primul, mai rar întâlnit la nivel declarativ, dar mai des pus în practică pentru că este mai ieftin pe termen scurt (nu şi pe termen lung, cum lesne se poate înţelege): începătorul poate debuta cu păsări de mâna a doua, deci păsări fără origine şi performanţă, că nu constă mult şi el oricum ar strica păsările bune, nu ar ştii ce să facă cu ele;
· al doilea, mai frecvent la nivel declarativ, dar mai rar pus în practică, datorită costurilor mai mari pe termen scurt: începătorul să debuteze cu păsări de cea mai bună calitate.
Cel care a citit cu atenţie până acum, sigur, intuieşte că eu sunt adeptul celei de a doua situaţii: începeţi cu păsări bune pentru că numai de la ele puteţi învăţa ce nevoi au păsările de concurs. Cel slab, porumbelul slab, dacă ratează concursul, nu ratează că nu l-ai pregătit tu cum se cuvine, ci ratează pentru că nu e în stare să claseze. Deci, cum vei ştii tu unde ai greşit, cum poţi fi ucenicul unor păsări care nu sunt de calitate şi să vrei să ajungi în top?!
Pe de altă parte, dacă îţi iei păsări de slabă calitate munca ta nu va fi răsplătită la justa valoare. Răspunsul pe care ele îl vor da nu va fi unul pe măsura aşteptărilor tale şi, aşa, vei fi supus mai mult decepţiilor. Însă, dacă ai în coteţ păsări de bună calitate ele te vor ajuta, îţi vor da încredere în tine, îţi vor răsplăti eforturile, chiar şi cele pe care tu le vei pune în practică pe baze pur empirice, adică pornind de la observaţiile tale concrete, fără a aştepta informaţia de la nu ştiu cine. Încearcă, experimentează şi ai să vezi că acele victorii realizate pe baza analizelor tale vor fi şi mai mult savurate.
De la cine să luăm porumbei?
Fireşte că de la cei mai buni. Dar cine sunt cei mai buni? Răspunsul la această întrebare este delicat, căci am putea să o gândim şi aşa: „Cine sunt cei mai buni de la care putem să luăm noi păsări?” sau „Cine sunt cei mai buni de la care se merită să luăm noi păsări?”
Cei mai buni de la care se merită să iei păsări sunt cei care sunt în top la categoriile (categoria) la care vrei să concurezi tu. Apoi, cei mai buni de la care se merită să luăm păsări sunt cei care concurează, dacă nu în zona noastră, într-o zonă care să prezinte caracteristici fizice şi de concurenţă ca cele ale zonei noastre sau mai grele, în niciun caz mai uşoare. Aşadar, cei mai buni de la care putem lua păsări sunt cei care îndeplinesc condiţiile de mai sus şi noi putem lua contact cu ei prin maximul de efort (necesar) de care putem dispune. Mă refer aici la efort fizic şi psihic, nu numai la cel financiar. Prin urmare, mai întâi studiem şi apoi cumpărăm.
Ca să vă faceţi totuşi o idee despre ce înseamnă a fi cel mai bun, trebuie să vă sugerez să citiţi un articol al lui Ad Scharaleckens, articol cu nume sugestiv „un învingător nu trebuie neapărat să fie cel mai bun, deci, a cumpăra este o artă”, cum de altfel a citi corect un clasament este o artă, căci doar aşa vei vedea cine este cel mai bun cu adevărat. Prin urmare, nu cumpărăm de la învingătorii de moment, ci de la cei mai buni, cei care sunt constant în faţă într-o concurenţă puternică, fără a fi favorizaţi de condiţiile fizice ale aşezării geografice.
Ce porumbei să cumpăram?
Mă refer aici la variantele pe care le are un debutant atunci când vrea să cumpere porumbeii, nu la tipul de porumbei (mari, mici, cu ochi aşa sau aşa etc.). În acest sens, eu întrevăd următoarele situaţii:
1. cumpărarea de păsări care s-au dovedit bune reproducătoare;
2. achiziţionarea de păsări care s-au dovedit bune concurente;
3. achiziţionarea unui lot de pui de primăvară;
4. cumpărarea unor pui de toamnă (tardivi);
5. achiziţionarea unor ouă.
Trebuie specificat de la început că primele trei variante sunt pentru cei care dispun de un buget serios, iar celelalte pentru cei cu un buget mai modest. Acest aspect nu împiedică însă ca şi un debutant cu un buget mic să se încadreze în primele trei, dar, desigur, cu eforturi mult mai mari. În acest sens, ce spuneţi de un elev de liceu care lucrează toată vara iar, la final, în septembrie, cumpăra de toţi aceşti bani, sumă considerabilă la acea vreme, un singur porumbel, un concurent deosebit, provenit şi dintr-o familie consacrată?! Acea pasăre, campion judeţean, şi în primii 25 la nivel naţional, a dat satisfacţii mari prin urmaşii pe care i-a produs. Acest caz este unul real ..., însă, să nu credeţi că este cazul meu, căci nu e aşa ...! Este vorba de unul din maeştrii columbofili ai României, cineva al cărui nume, fireşte, că nu-l voi divulga, dar voi spune că a fost, la vremea sa, cel mai tânăr maestru columbofil al ţării.
Dar să ne întoarcem la întrebările noastre.
Ca să cumpărăm păsări ce s-au dovedit bune reproducătoare trebuie să deţinem un buget serios, altfel nu avem nicio şansă. Cred că este limpede pentru oricine că nimeni nu se desparte de o pasăre bună reproducătoare pentru o sumă modică. Uneori sumele care sunt cerute pe asemenea păsări sunt exorbitante, dar nimic nu e mai valoros decât un bun reproducător, acesta e mai valoros chiar şi decât o pasăre care s-a dovedit la concurs un as. Totuşi, dacă nu vă dau banii afară din casă, orientaţi-vă spre alte variante de debut în columbofilie.
Poate vă întrebaţi ce înseamnă un bun reproducător? Pentru mine, un bun reproducător este o pasăre care a dat mai mulţi descendenţi de top, cel puţin la nivel regional, dar prin împerecherea cum mai muţi parteneri sau partenere. Eu nu apreciez în mod deosebit un mascul sau o femelă care doar într-o singură împerechere, cu un anumit partener, a dat descendenţi de valoare. În acest caz aş aprecia cuplul, nu indivizii luaţi separat şi asta cu o condiţie: să se fi născut din acel cuplu mai mulţi descendenţi de valoare, nu doar unul sau doi.
Dacă vreţi să cumpăraţi un bun concurent, sigur, aveţi nevoie de un buget serios, căci un bun concurent nu se naşte aşa oricum ... Totuşi, dacă tot vreţi să daţi banii pe o asemenea pasăre consideraţi următoarele aspecte:
* în ce concurenţă a făcut pasărea rezultatele respective;
* a repetat pasărea rezultatele (e de apreciat mai mult o pasăre care are norme de palmares, nu doar normă pe un singur an de zile);
* câte rude colaterale ale păsării respective au mai făcut performanţă şi la ce nivel;
* starea de sănătate şi uzură a păsării.
La achiziţionarea unui lot de pui de primăvară nu este altceva de făcut decât să mergeţi şi să vă alegeţi numărul de pui pe care îl vreţi şi, desigur, să-l plătiţi în consecinţă. De obicei, aceşti pui sunt foarte scumpi pentru că un crescător vrea să-i ţină pentru el, aceştia fiind cei mai buni pentru concursurile de toamnă şi pentru cele din anii următori, practic viitorul crescătoriei.
În acest caz, cel mai studiat ar trebui să fie crescătorul de la care cumpăraţi şi nu păsările în sine. Pentru un începător, ca de altfel şi pentru unul cu experienţă e greu să observe calităţile de bun zburător într-un pui de 25 de zile. Observaţi caracterul crescătorului, ce fel de om este, precum şi performanţele sale, căutaţi să cumpăraţi de la cei care sunt demni de tot respectul, de la cei care zboară puternic şi care scot anual un procent important de păsări cu rezultate bune, asta raportat la numărul de porumbei pe care îl cresc. Ce şanse crezi că ai cu 25 de pui de la cineva care are 300 de păsări şi duce două în expoziţie an de an, dar dacă duce două în expoziţie, având un lot de 40 de păsări?!
Dacă alegeţi această variantă, luaţi în jur de 25 – 30 de exemplare, dar concuraţi-le puternic încă de la zborurile din toamnă şi reproduceţi numai din cei care rezistă la concurs, altfel sunteţi pierdut. Doar nu vă imaginaţi că există într-o crescătorie din lume un lot de 25 de pui dintr-o generaţie care să se dovedească toţi buni reproducători sau zburători, dacă vreţi?! Chiar şi marile valori dau rebuturi şi noi nu avem nevoie să clădim viitorul crescătoriei noastre pe rebuturi, fie ele şi de la un mare campion.
Dacă nu dispuneţi de prea mulţi bani sau pur şi simplu nu vreţi să investiţi prea mult, atunci mergeţi la un crescător (care îndeplineşte condiţiile de mai sus) şi cumpăraţi un lot de pui de toamnă. De obicei aceştia sunt mai ieftini pentru că datorită momentului naşterii nu sunt aşa de eficienţi la concurs într-o perioadă scurtă de timp. În cel mai bun caz, un tardiv dă primele rezultate notabile după doi ani, desigur sunt şi excepţii. Un alt punct de vedere ar fi faptul că, prin lumea columbofilă, se vehiculează că aceştia sunt mai buni reproducători, deşi, eu, pe baze logice, genetice, dacă vreţi, nu văd de ce ar fi aşa. De ce un tardiv ar fi mai bun reproducător decât o pasăre născută primăvara, doar pentru că este născut spre toamnă sau iarnă?!
În cazul acestei variante, nu cred că ar fi indicat să luaţi mai mult de cinci exemplare, maximum zece. Aceşti pui nu pot fi concuraţi şi atunci nu are sens să vă aglomeraţi cu prea multe păsări ce nu le puteţi concura mai târziu cu succes. Dacă optaţi pentru această variantă, cred că ar fi bine ca aceste păsări să fie ţinute pentru reproducţie doi, maximum trei ani de zile şi apoi reţinuţi doar cei care au dat descendenţi buni, ceilalţi vor fi eliminaţi fără milă sau, eventual, introduşi în lotul de concurs. Eu, dacă aş alege această situaţie, care are dezavantajul că implică mai mult timp, aş achiziţiona două loturi de maximum zece păsări de la doi crescători diferiţi pentru a putea realiza încrucişări şi a testa valoarea de reproducţie a ambelor coteţe.
Odată pornit pe această idee, reproduceţi puternic din păsările luate, testând mai multe cupluri în acelaşi an, zburaţi fără milă descendenţii şi eliminaţi la fel de nemilos pe cei care nu s-au dovedit buni reproducători.
Ultima variantă, prezentată mai sus, era cea în care vă sugeram achiziţionarea unui lot de ouă. Această variată este mai ieftină, poate cea mai ieftină. Dacă vă îndreptaţi spre această variantă înseamnă că aveţi deja un lot de păsări care vor juca rolul de doici pentru puii eclozaţi din ouăle cumpărate. În cazul acestei variante, eu aş cumpăra cât mai mult ouă posibile, depinde de doicile de care dispun, dar numai ouă care îmi vor permite să concurez chiar din anul naşterii cu puii eclozaţi, altfel aş pierde prea mult timp. Puii rezultaţi din aceste ouă vor fi lotul meu de concurs pentru anii care vor urma şi doar după ce vor demonstra rezultate deosebite vor putea şi reproduce. Cred că ar fi cazul ca această metodă să fie aplicată doi, chiar trei ani la rând, cumpărând ouă de la mai mulţi crescători, dar, desigur, numai de la crescători buni (acum cititorul ştie ce înţelegem noi prin crescător bun).
Ce facem cu porumbeii cumpăraţi?!
Parţial am răspuns deja la această întrebare, totuşi voi specifica în mod clar: îi testăm din punct de vedere al scopului propus. Prin urmare, dacă achiziţionăm buni reproducători, buni concurenţi sau tardivi mai întâi reproducem din ei şi apoi îi selectăm prin intermediul rezultatelor descendenţilor, dacă alegem celelalte două metode de achiziţionare, mai întâi concurăm şi doar din cei care se dovedesc concurenţi buni reproducem.
Fiecare este liber să decidă ce metodă sau metode de achiziţie să folosească, în funcţie de bugetul de care dispune, de scopul propus şi, nu în ultimul rând, de avantajele şi dezavantajele pe care le întrevede la fiecare din acestea.
Însă, indiferent de ce modalitate abordaţi, încercaţi să eliminaţi pe rând cât mai multe necunoscute din ecuaţia care vă poate duce spre obţinerea unor clasări de vârf, altfel rezultatele nu pot apărea, doar cine „mută bine, câştigă în final”. A face columbofilie nu e aşa departe, cum s-ar putea crede la un moment dat, de jocul de şah. Nici într-un caz, nici în celălalt nu trebuie lăsate lucruri la întâmplare.
Ultimul element al sistemului numit columbofilie este coteţul. Nu am să insist asupra acestui aspect, multe cărţi, scrise şi în limba română, explică foarte bine cum se construieşte un coteţ bun. Vreau doar să subliniez că porumbelul nu are nevoie de palat sau de hotel de cinci stele pentru a face rezultate, el are nevoie de un coteţ bine aerisit, uscat şi cu un minim de mobilier care să permită jocul aşa cum ţi-l doreşti tu ca şi crescător. Un alt aspect important este igiena pe care crescătorul o menţine în habitatul construit pentru păsările sale.
Şi acum să vă spun cum aş proceda eu dacă ar fi mâine să mă apuc de porumbei pentru prima dată.
Înainte de orice aş stabili scopul şi obiectivele pe care le voi urmări şi doar apoi voi trece la paşi concreţi:
Pentru primul pas, aş construi un coteţ care să fie corespunzător. Pentru un asemenea demers aş citi cât mai multe cărţi şi aş vizita în zona unde va urma să concurez cât mai multe crescătorii de succes, încercând să observ ce au în comun din acest punct de vedere, cel al coteţului.
Mai apoi aş alege una din variantele de achiziţionare a păsărilor şi aş studia bine înainte să mă decid să cumpăr, aş studia persoanele, păsările şi rezultatele, precum şi modul în care acestea ar putea răspunde cerinţelor mele. Criteriile de analiză, avantajele şi dezavantajele fiecărei situaţii de achiziţionare răzbat limpede la o lectură atentă din rândurile de mai sus.
Şi ca ultim pas aş încerca pe zi ce trece să devin tot mai bun columbofil, fiind ucenicul celor cinci „maeştrii”: mediul columbofil, columbofilul experimentat, cartea, porumbeii şi eu însumi. Acest drum nu se opreşte niciodată, totdeauna vom mai avea ceva de învăţat. Important este să fim conştienţi de acest fapt şi să nu cădem în păcatul atotştiutorului, chiar şi atunci când rezultatele ne-ar da acest drept, căci: „a fi campion e un lucru mare, dar a te menţine e şi mai mare, precum a fi, în primul rând, Om este şi mai important”, din păcate unii dintre noi uită asta ...
Nu pot să închei înainte de a aminti, ca un semn de meditaţie, un vechi proverb asiatic: „doar prostul e sigur de toate!” şi să parafrazez unul românesc: „banii nu aduc rezultatele, ci, mai degrabă, o minte limpede şi multă muncă ... te duc în vârful ierarhiei!”
Vă doresc tuturor mult noroc şi putere de muncă!
Autor: dl Ilie Marian
Sursa:
www.porumbei-fond.ro 
